Cheloo și bunul său prieten, Mihai Bran, se numără printre cele nouă echipe care vor participa la Asia Express 2026. Înainte de a porni pe Drumul Mătăsii, care în acest sezon va străbate China și Uzbekistan, artistul a făcut primele declarații despre abordarea sa în competiție.
Fără planuri și fără alianțe
Întrebat despre strategie, Cheloo a explicat că nu este deloc îngrijorat de condițiile de cazare sau de mâncarea specifică țărilor asiatice, chiar dacă gastronomia locală este foarte diferită de cea din România. E drept că artistul are o abordare directă și neconvențională, specifică stilului său. nu are niciun plan.
„Nici asta nu ne sperie, pentru că nu poți să plănuiești (n.r. clasamentul). Nu am voie să mănânc picant, dar iute e foarte bun. Nu suntem genul să facem alianțe. Când mi-e somn mă așez pe jos și dorm și când mi-e foame, latru”, a declarat Cheloo.
V-ați fi așteptat la altceva din partea lui?
O prietenie sudată la Raliul Dakar
Partenerul lui Cheloo în această aventură este Mihai Bran, un prieten apropiat cu care împarte o pasiune comună pentru raliuri. Iar legătura lor nu este una de ieri, de azi. Cei doi au participat împreună, în anul 2022, la Raliul Dakar, una dintre cele mai solicitante competiții de motorsport din lume.
Înainte de a porni spre Asia, cei doi au transmis un mesaj comun, la fel de direct și misterios.
„Avem o mie de motive să participăm, dar nu o să vă zicem niciunul.”
Lista completă a celor 9 echipe
Alături de Cheloo și Mihai Bran, alte opt echipe formate din vedete și prietenii lor se vor lupta pentru marele premiu pe Drumul Mătăsii. Iată lista completă a celor 18 concurenți care pornesc în aventura Asia Express 2026:
- Cheloo şi Mihai Ban, partenerul lui de la Dakar
- Maurice Munteanu şi buna lui prietenă, designerul Connie Preda
- Mirela Vaida şi prietena ei, cântăreaţa de muzică populară Oana Tomoiagă
- Comediantul Radu Isac şi prietenul lui Eduard Hordilă
- Fotbalistul Gabi Torje şi luptătorul de wrestling Alin Alexuc Ciurariu
- Fostele asistente TV Loredana Chivu şi Anamaria Mocanu
- Influencerii Valerie Lungu şi Alex Gâlcă
- Mirela Retegan şi fiica ei Maya
- Whats UP şi soţia lui Miky

