Fanii emisiunii Chefi la cuțite vor avea o surpriză în această seară. Popularul show culinar nu va fi difuzat de Antena 1, fiind înlocuit în grilă de un eveniment sportiv. Pauza vine după o ediție de luni care a spulberat concurența, înregistrând audiențe impresionante și aducându-i o amuletă importantă lui Chef Ștefan Popescu.
Lider de audiență detașat
Ediția de ieri seară, difuzată de Antena 1 în intervalul 20:29 – 00:03, a fost lider detașat de audiență pe toate segmentele de public. La nivelul publicului comercial, cu vârste între 21 și 54 de ani, show-ul a obținut o audiență medie de 5.4 puncte de rating și 23.1% cotă de piață, în timp ce Pro TV, clasat pe locul al doilea, a înregistrat 4.1 puncte de rating și 17.6% cotă de piață.
Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul urban, unde Chefi la cuțite a înregistrat 5.6 puncte de rating și 17.7% cotă de piață. La nivel național, emisiunea a ocupat prima poziție cu 5.6 puncte de rating și o cotă de piață de 16.6%.
Cifrele vorbesc de la sine.
Iar în minutul de aur al serii, înregistrat la ora 22:03, peste 1,3 milion de telespectatori din întreaga țară urmăreau cu sufletul la gură emisiunea.
O amuletă câștigată cu o combinație nebună
Dincolo de cifre, proba de luni a fost una cu totul neașteptată. Chefii au avut de gătit cu câte trei ingrediente impuse de Maria Bobaru, o fostă concurentă a cărei prezență în sezonul trecut a stârnit discuții aprinse. Deranjată la acea vreme de comentariile juraților, doamna Maria și-a luat revanșa și a ales pentru fiecare chef combinații de-a dreptul nebune.
Lui Chef Ștefan Popescu i-a revenit, probabil, cea mai grea misiune: să combine creierul cu ciocolata și gorgonzola. V-ați fi gândit că din așa ceva poate ieși un preparat câștigător? Ei bine, se pare că da. Dar farfuria sa îndrăzneață, inspirată de un Tiramisu, l-a surprins total pe invitatul la degustare, Chef Florin Ivan, care i-a și acordat amuleta, penultima a acestui sezon.
Vedete de la Asia Express în bucătărie
Ringul audițiilor nu a fost nici el lipsit de momente intense, de la poveștile emoționante ale concurenților la întâlnirile savuroase cu două echipe celebre de la Asia Express. Fanii au putut să-i revadă pe Alexandru Ion și Ștefan Floroaica, dar și pe Dan Alexa și Gabi Tamaș, care a venit însoțit de fiica sa, Selena.
De ce nu se difuzează emisiunea în această seară
Așadar, de ce lipsește show-ul din grila de azi? E drept că mulți se așteptau la o nouă porție de audiții. Numai că lucrurile stau puțin diferit.
Antena 1 va transmite în direct, începând cu ora 21:00, meciul de fotbal Slovenia – România. Fanii show-ului culinar nu trebuie însă să aștepte prea mult. Bătălia pentru ultima amuletă a sezonului continuă mâine seară, de la ora 20:30, când Chefii se vor întoarce la bancurile de lucru.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetMaddie Marlow Font așteaptă o fetiță, la câteva luni după ce a pierdut o sarcină
LylaCum schimbi rutina intimă în cuplu, pornind de la preferințele comune și un singur lucru nou
FinanciarulELCEN a vândut energie pentru iarna 2026-2027 la până la 1.082 lei/MWh, peste nivelurile recente din piața angro
News24Ajutor pentru culturile afectate de seceta din 2025 de până la 333 de lei pe hectar
Dolce SportOctavian Popescu are sprijinul patronului Levadiakos, spune Florin Vulturar
GetPonyAmenzile pentru trotinete electrice au crescut de la 1 iulie. Ce abateri costă între 865 și 1.730 de lei

