Peste 1,3 milioane de telespectatori au urmărit ediția de ieri a emisiunii Chefi la cuțite în minutul de aur de la 21:16, show-ul culinar impunându-se din nou ca lider detașat de audiență. Diseară, însă, tensiunea crește, odată cu o probă pentru amuletă care va naște dezbateri aprinse între jurați, arbitrate de o invitată surpriză, Daciana Sârbu.

Lider detașat de audiență

Cifrele vorbesc de la sine. Difuzată ieri seară de Antena 1 în intervalul 20:29 – 00:02, ediția a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, obținând o audiență medie de 5.4 puncte de rating și 21.2% cotă de piață. În același timp, postul de pe locul al doilea, Pro TV, a înregistrat 4.1 puncte de rating și 16% cotă de piață.

Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, unde Chefi la cuțite a înregistrat 5.8 puncte de rating și 17.3% cotă de piață, în timp ce Pro TV a obținut 4.2 puncte de rating și 12.7% cotă de piață. La nivel național, emisiunea a ocupat prima poziție cu o audiență de 5.5 rating și 17% cotă de piață, surclasând din nou postul concurent, care a înregistrat 4.5 puncte de rating și 13.9% cotă de piață.

Chefi la cuțite a atras peste 1,2 milioane de români în fața ecranelor
RecomandariChefi la cuțite a atras peste 1,2 milioane de români în fața ecranelor

Chef Richard conduce în clasament

Victoria de ieri seară, obținută după degustarea lui Chef Alex Petricean, i-a adus lui Chef Richard Abou Zaki o „bombă” cu mai multe amulete, îmbogățindu-i mare arsenalul. Așadar, în acest moment, Chef Richard ocupă primul loc în clasament, cu 35 de puncte.

El este urmat de Chef Ștefan, cu 29 de puncte, în timp ce Chef Orlando și Chef Sautner sunt la egalitate, cu câte 24 de puncte. O egalitate extrem de tensionată în bucătăria juraților! Va reuși oare Chef Richard să păstreze distanța de puncte în clasament?

Daciana Sârbu jurizează aluaturi

Tema amuletei de diseară pare simplă la prima vedere, dar e cu atât mai complicată: aluatul!

Chefi la cuțite nu se difuzează azi, după o ediție cu 1,3 milioane de români
RecomandariChefi la cuțite nu se difuzează azi, după o ediție cu 1,3 milioane de români

Moale, pufos, crocant.

Chefii pot alege orice, de la aluat fraged, de plăcinte, până la cel de pizza sau de tarte. Numai ca jurizarea nu va fi deloc una ușoară. Competiția pentru cea de-a noua amuletă va fi arbitrată de Daciana Sârbu, care, dincolo de lumea politică, are studii gastronomice de specialitate (un detaliu care sigur va pune presiune pe chefi). Hai sa fim serioși, nu te poți juca atunci când juratul chiar se pricepe.

Ce urmează în ediția din 18 martie

Iar momentul degustării între jurați nu va fi nici el unul liniștit. Analiza atentă a aluatului din fiecare preparat va naște discuții aprinse, fiecare chef fiind convins de reușita sa. Cine va câștiga amuleta, dar și ce verdicte se vor da în arena audițiilor, telespectatorii vor afla urmărind ediția Chefi la cuțite difuzată la Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.

Peste 1,2 milioane de români au urmărit cum Orlando Zaharia a câștigat la Chefi la cuțite
RecomandariPeste 1,2 milioane de români au urmărit cum Orlando Zaharia a câștigat la Chefi la cuțite