Brigitte Pastramă a decis acum câțiva ani să lase România în urmă pentru o viață nouă în Dubai, o mutare pe care a făcut-o alături de fiica ei, Sara. În tot acest timp, soțul ei, Florin Pastramă, se împarte între cele două țări. Dar care a fost, pe bune, motivul real al acestei plecări radicale?
Un sacrificiu pentru viitorul fiicei
Motivul este unul extrem de serios. Invitată în emisiunea „Online story”, vedeta a mărturisit că a vrut să o protejeze pe fiica sa de pericolele care, spune ea, i-au afectat deja băiatul. Fără ocolișuri, Brigitte a pus punctul pe i. „Trauma mea a fost că exact lângă școala unde au studiat copiii mei se vindeau droguri. Nu este nimic de ascuns și n-am de ce… Și îmi asum ceea ce spun. Lucrurile astea mi-au distrus băiatul și n-am dorit să trec prin aceeași traumă și cu fata mea.”
Decizia a venit ca o măsură radicală, un sacrificiu asumat în momentul în care a simțit că istoria se poate repeta. „Fapt care m-a făcut, în momentul în care am văzut că situația începe să fie cât de cât ambiguă și Sara poate să o ia pe o cale proastă, să rup din rădăcină acest lucru și să fac un sacrificiu. Eu îl consider sacrificiu, că renunți la casa ta, renunți la meseria ta, pentru că eu mă ocupam de business-uri, eram stăpân acolo. Plecând într-o altă țară, am lăsat absolut tot în mâna altor persoane, n-am mai putut controla eu acea situație.”
„De 10 ori aș face același lucru”
Iar sacrificiul nu s-a oprit aici, implicând o ruptură totală de viața din România, de prieteni și familie. „În momentul în care ți-ai lăsat prietenii, ți-ai lăsat familia, să te duci într-o țară străină ca să-i schimbi viitorul copilului tău eu consider că e un sacrificiu.”
O decizie pe care nu o regretă.
Brigitte este convinsă că a făcut alegerea corectă, chiar dacă fiica ei poate nu înțelege pe deplin acum. Schimbarea în comportamentul Sarei a fost vizibilă, confirmându-i că a procedat bine. „Sunt sigură că Sara nu apreciază în momentul de față, dar de 10 ori aș face același lucru. Pentru că eu cred că Sara s-a schimbat foarte mult datorită acestor trei ani în Dubai. Adică a revenit copil. La 15 ani se machia, avea unghiile lungi, arăta ca de 30 de ani…”, a povestit Brigitte Pastramă.
O proprietate de peste 500.000 de euro
Și dincolo de motivele personale, viața din Dubai vine și cu un anumit statut financiar. Brigitte a vorbit deschis și despre locuința pe care o deține acolo, o proprietate evaluată la o sumă considerabilă. „Cu proprietățile nu se întâmplă nimic, pentru că eu am acolo mașină, casă… Casa nu e așa mare, e o casă cu trei băi, două dormitoare, un living și o curte cu palmieri. Valorează și acum peste 500.000 de euro.”
E drept că, deși a primit oferte (atât de vânzare, cât și de cumpărare), Brigitte nu ia în calcul o tranzacție. Motivul este simplu și pragmatic. „M-au sunat și să vând, și să cumpăr. Nu am bani să cumpăr ce mi-ar plăcea, aș vrea o casă mai mare, dacă s-ar putea undeva la mare, dar nu am posibilitatea asta în momentul de față”, a mai afirmat ea.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCând vor putea motocicliștii folosi benzile de autobuz și cum vor înainta pe lângă coloanele oprite
BravonetCheloo le-a cerut colegilor să se bucure după eliminarea sa cu Mihai Ban din Asia Express
LylaCe analize preventive poți face de la 40 de ani, în funcție de vârstă și riscuri
FinanciarulLa cât ajunge rata unui credit de 300.000 de lei cu IRCC de 5,57%. Calculul orientativ pentru 30 de ani
News24Zelenskyy critică achiziția de motorină rusească anunțată de Trump și acuză finanțarea războiului
Dolce SportCum au fost marcate cele mai rapide goluri la naționale și la Mondial, de la Baumgartner la Hakan Șükür


