Te simți frecvent umflată, balonată sau mai grea, ca senzație, decât ești în mod normal? Ai senzația că reții apă, că te „încarci” ușor, că nu mai ai aceeași energie, chiar dacă nu ai schimbat radical alimentația? Să fim sincere, multe dintre noi dăm vina automat pe hormoni sau pe caloriile ascunse din farfurie. Numai că explicația ar putea fi cu totul alta.
Ce inseamna Umezeala in corpul tau
medicinei chineze, aceste simptome indică un dezechilibru energetic numit Umezeala (Dampness). Nu este doar o simplă retenție de apă în sens fizic, ci o stare în care organismul nu mai reușește să transforme și să transporte corect fluidele. Acestea rămân efectiv în țesuturi sau sisteme de organe.
„Ca și comparație putem vorbi despre apa dintr-o mlaștină care nu mai curge ci doar băltește într-un loc, nu mai este curată, nu circulă”, explică specialiștii.
Iar asta se întâmplă când Splina, organul responsabil de transformarea alimentelor în energie (Qi), este slăbită. „Când Splina este puternică, corpul este ușor, energic, cu tonus, are vitalitate. Când este slăbită, apare stagnarea, iar stagnarea duce la acumulare.” Cele mai simple semne ale acestui blocaj includ edeme, meteosensibilitate, scurgeri vaginale abundente și obezitate.
Semnele pe care le ignori si legatura cu stresul
Umezeala are o calitate specifică: este grea, lentă și lipicioasă. Simptomele nu sunt mereu zgomotoase, dar persistă. Vorbim despre retenție de apă, balonare frecventă, celulită, digestie lentă, scaune moi sau senzație de eliminare incompletă. Plus acea oboseală accentuată, mai ales dimineața.
Într-un articol recent publicat de Psychologies, se explică foarte clar cum acest dezechilibru afectează și mintea. Apare o formă de „ceață” mentală, dificultate de concentrare, lipsă de motivație și un cap greu, descris ca fiind „în acvariu”.
Și știi ce e cu adevărat interesant? Stresul joacă un rol uriaș. „Splina este direct afectată de gândirea excesivă, ruminarea mentală, grija și îngrijorarea ca și emoții.” Pentru că, în medicina chineză, acest organ se ocupă atât cu digestia, cât și cu absorbția de informații și procesarea lor.
De ce te ingrasi desi mananci putin
Ți s-a întâmplat vreodată să te gândești exact la asta? Teoretic, ești la dietă. Practic, hainele te strâng la fel de tare. În medicina chineză, creșterea în greutate este o problemă de transformare. Dacă organismul nu procesează eficient, nutrienții nu devin energie, iar fluidele nu sunt distribuite corect.
Apare acumularea de lichide și resturi metabolice.
Aceasta se manifestă ca grăsime „moale” pe abdomen și picioare, flască la atingere. De aceea, unele persoane spun: „nu mănânc mult, dar mă îngraș”. Problema nu este doar cantitatea, ci capacitatea corpului de a procesa ce îi dăm ca și mâncare și băuturi.
Aici intervine stilul nostru de viață modern. Mâncatul pe fugă, în fața telefonului sau la birou, lucrând în același timp, ne sabotează (și probabil ai observat deja asta). La fel și săritul peste micul dejun consistent sau mâncatul emoțional, în stare de furie, supărare sau agitație.
Cum reglezi digestia in mod natural
Între noi fie vorba, dietele drastice nu rezolvă cauza reală. Primul pas este să reduci alimentele generatoare de Umezeală: zahărul, lactatele în exces, produsele procesate, alimentele grase și alcoolul.
Evită frigul alimentar. „Băuturile și alimentele direct din frigider consumate cât și băuturile cu gheață slăbesc rapid sistemul digestiv al corpului pentru că vom consuma energie din rezervele proprii pentru a le încălzi.”
Dar marea surpriză vine la capitolul tabieturi matinale. „Cafeaua creează un dezechilibru energetic în corp și efectul ei consumată direct primul lucru dimineața și în cantități mai mari (depinde de constituția fiecărui om) este retenția de lichide, deshidratarea profundă și intrarea într-un ciclu vicios nesănătos pentru corp.”
Susține-ți digestia cu mese calde, regulate. Supele și legumele gătite ajută enorm. Introdu mișcare zilnică, măcar un mers pe jos sau yoga, pentru a pune energia în circulație. Iar dacă simți că nu reușești singură, terapeutul acupunctor Aureliana Corcodel recomandă terapiile de susținere. Poți programa o ședință de acupunctură în București sau online, „unde lucrăm personalizat pe cauza dezechilibrului, nu doar pe simptome.”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyPermisul se suspendă de la 51 km/h peste limită. La 71 km/h în plus, șoferul pierde imediat dreptul de a conduce
BravonetAlexandru Ciucu a apărut cu patru „muze” la petrecerea VIVA și a vorbit despre Alina Sorescu și fiicele lor
LylaHoroscop 19 septembrie 2026. Capricorn și Vărsător pun bine la punct planurile
FinanciarulMinisterul Finanțelor mută 1,058 miliarde de lei pentru plățile din septembrie, din care 1,03 miliarde merg la compensările
News24Panificația anunță scumpiri de 15% din octombrie, pe fondul creșterii costurilor de transport
Dolce SportBerceni Arena va purta numele lui Doru Tureanu, câștigător a șase titluri cu Dinamo București
