Actrița Andreea Vasile revine pe micile ecrane în spin-off-ul „Destine cu parfum de lavandă”, care va avea premiera la Antena 1 joi, 16 aprilie 2026, de la ora 20.30. Proaspăt întoarsă dintr-o vacanță de Paște petrecută în Italia alături de familie, vedeta a povestit despre noul proiect, dar și despre amintirile care o leagă de această sărbătoare.

O vacanță cu soare în Italia

Între proiecte, Andreea Vasile a reușit să evadeze pentru câteva zile din țară. A ales o destinație însorită pentru a se relaxa alături de cei dragi. „Pentru că anul acesta a fost primul în care am avut câteva zile în plus pentru vacanța de Paște, am ales să mergem în Italia, toți trei. A fost cu liniște, cu soare, cu timp petrecut împreună”, a mărturisit actrița.

Și, deși nu are o singură amintire preferată, experiența a fost una plină. „Nu am o singură amintire, dar mă încăpățânez să păstrez în memorie cât mai mult din timpul pe care îl petrec alături de familia mea. Uneori regret că nu țin un jurnal în care să păstrez toate amintirile, pentru că știu prea bine că memoria ne joacă feste. Rămân doar senzații, frânturi de amintiri pe care încercăm să le legăm așa ca la puzzle, jumătăți de întâmplări. Dar, dacă ar fi să aleg cu ce plec din această călătorie, aș zice căldură, tihnă, liniște, jocuri, alergat pe plajă și un picnic pe malul mării.”

Amintiri din copilărie de Săptămâna Mare

V-ați gândit vreodată cum erau sărbătorile pe vremuri, la țară? Chiar dacă anul acesta a fost diferit, actrița poartă în suflet tradițiile din copilărie. „Anul acesta, recunosc, am sărit peste mai toate tradițiile. Bunica ne ducea mereu la biserică în Săptămâna Mare. Eram îmbrăcați în alb, cu flori în mâini, eram bucuroși și simțeam un fel de așteptare cu sfințenie a zilei de duminică”, își amintește ea.

Atmosfera de atunci era cu totul specială. „Biserica înflorea în săptămâna respectivă, la fel și satul. Oamenii uitau de tot ce le întunecă sufletul și veneau să caute Lumina. Copiii erau nelipsiți din curtea bisericii, era o zarvă continuă, iar, într-un mod paradoxal, locul cufundat până atunci în liniște, căpăta viață. Se umplea cu râsete și se reînnoia! Copiii stăteau toți la slujbele care acum par interminabile, dar, într-un mod straniu și inexplicabil, nu ne plictiseam. Ne ținea bunica lipiți de ea toată slujba, uneori ne dureau picioarele, dar rezistam. Nu știu de ce, dar aceasta a fost amintirea care mi-a apărut în minte.”

Final de filmări și un nou început

Filmările pentru „Destine cu parfum de lavandă” s-au încheiat, însă actrița nu a avut deloc timp de pauză. E drept că trecerea de la un proiect la altul poate fi ciudată. „E straniu când se termină un proiect. Și, deși, lucrez la altceva, n-am avut nicio zi liberă! Ultima zi de filmare la «Destine cu parfum de lavandă» a fost prima zi de filmare pentru proiectul următor, iar acesta este un sentiment tare ciudat.”

Iar legăturile create pe platou rămân puternice. „Petreci zi de zi, timp de aproape doi ani, cu niște oameni care la început sunt străini și îți devin unii dintre ei camarazi de lucru, alții prieteni. Cu mulți dintre ei nu mai lucrasem niciodată! E un mic nucleu care se formează în jurul fiecărui proiect, iar acolo se împărtășesc toate: bunele, relele, situațiile delicate și reușitele. Îmi place să cred că acest nucleu are multe dintr-o viață de om, doar că e pe o perioadă determinată și știi exact când se termină. Tocmai pentru că știi asta, te bucuri de momente, de oameni, de tot ce înseamnă proiectul respectiv.”

Ce surprize aduce noul sezon

Fanii serialului produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production au motive de bucurie. Noul sezon promite răsturnări de situație complet neașteptate. „Mi-a plăcut foarte tare că acest proiect devenea impredictibil la fiecare sezon! Când credeam că ne-am așezat cu toții pe un făgaș și că nimic nu va mai disturba liniștea instalată, se întâmplă neprevăzutul! Și neprevăzutul acesta schimbă radical traiectoria personajelor, a situațiilor, iar viața mergea pe alt curs”, explică Andreea Vasile.

publicul nu se va plictisi. „Cred că la aceste lucruri trebuie să se aștepte telespectatorii: niciun episod nu va seamănă cu altul. Este un sezon reinventat complet! Aici este meritul oamenilor care scriu la proiect, pentru că nu știu dacă vă puteți imagina cam ce presupune scrisul pentru tipul acesta de serial. Nu vorbim de șase episoade, nici de 12, ci de aproape 200.”

Legătura specială cu personajul Amalia

După atâta timp petrecut în pielea personajului său, Amalia, granița dintre realitate și ficțiune devine tot mai fină. Până la urmă, e și firesc. „După aproape 200 de episoade e absolut firesc să nu mai știi până unde ești tu și de unde începe personajul. Mi-am dorit tare mult ca Amalia să fie cât se poate de reală, să nu rămână un personaj pe hârtie”, spune actrița.

Pariul ei a fost să creeze un personaj complex și plin de viață. „Pariul meu a fost să fie plină de viață, să-și trăiască bucuriile și dramele cu fiecare milimetru din viață, să se lupte pentru lucrurile în care crede și să trăiască viața cu bucurie, umor și, acolo unde se putea, înțelegere. Uneori m-a surprins, de cele mai multe ori m-a emoționat, am râs cu ea, am plâns cu ea, am crescut și am evoluat cu ea. Rămâne foarte aproape de mine!”

Întrebată despre cel mai amuzant moment de la filmări, actrița recunoaște că pauzele erau adesea dedicate tot muncii. „Hmmm… E așa de greu să aleg un moment! Nu știu… Nu prea aveam timp de stat, recunosc, la mine pauza era pretext pentru a repeta textul. Dacă mă trezeam prea de dimineață și nu apucam să-mi fac exercițiile, profitam de pauză și le făceam atunci. Dar prețuiesc momentele petrecute cu colegii: când aveam timp să povestim, să ne împărtășim lucruri, să auzim bancuri bune…”

Cât despre o descriere în trei cuvinte a noului serial, răspunsul actriței a fost direct: „Imprevizibil, real, captivant!”

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră