Andreea Bălan și Victor Cornea sunt oficial soț și soție. Celebra cântăreață și jucătorul de tenis și-au unit destinele pe 20 aprilie 2026, la Primăria Voluntari din Ilfov, după o poveste de iubire începută în primăvara anului 2023. Imediat după ceremonie, cei doi au sărbătorit evenimentul într-un cadru restrâns, alături de 25 de invitați.
O cununie plină de emoție
După luni de zile în care și-au trăit iubirea discret, Andreea Bălan și Victor Cornea au decis să facă pasul cel mare. Cununia civilă, desfășurată la Voluntari, a fost un moment intens pentru amândoi, marcat de nerăbdare și sentimente copleșitoare. Artista a mărturisit că a trăit totul ca într-un vis, înconjurată de persoanele cele mai dragi.
Dar surprizele nu se opresc aici. Urmează cununia religioasă și o petrecere pe cinste, programate pentru data de 10 mai.
Declarații după marele eveniment
La scurt timp după ce a spus „Da!”, Andreea Bălan, acum doamna Cornea, a povestit în exclusivitate despre cum a decurs ziua cea mare și ce planuri are pentru viitor. Emoția a fost, fără îndoială, cuvântul de ordine.
„Amândoi am așteptat cununia cu o emoție și o nerăbdare greu de descris, iar când, în sfârșit, s-a întâmplat, parcă nici nu-mi venea să cred că trăiesc acel moment. Am fost înconjurați de oameni dragi, suflete speciale care ne-au fost alături și care au făcut ca totul să fie cu adevărat magic. După cununie am sărbătorit la un restaurant într-un cadru intim, alături de 25 de persoane apropiate. Mă simt profund fericită și împlinită. Pentru că știu că și voi sunteți mereu alături de mine, pregătesc un nou single care va deveni coloana sonoră a acestui capitol atât de important din viața noastră. Piesa se numește «Nopți albe» și este creată special pentru a celebra povestea noastră. Versurile spun exact cum ne-am cunoscut într-o lună de mai și cum, pas cu pas, ne-am găsit unul pe celălalt. Videoclipul va fi lansat pe 10 mai 2026. Abia aștept să îl împărtășesc cu voi”, a spus Andreea Bălan.
O lansare cu dublă semnificație
Și uite așa, fanii au primit o veste neașteptată. Până la urmă, ce poate fi mai potrivit decât să celebrezi nunta cu o melodie de dragoste dedicată? Artista a ales o zi cu o încărcătură specială pentru a lansa noua sa piesă, „Nopți albe”.
Așadar, pe 10 mai 2026, în aceeași zi în care va avea loc cununia religioasă, Andreea va lansa și videoclipul melodiei care descrie perfect povestea ei de iubire cu Victor. Cum vine asta? O zi, două evenimente majore. Unul personal, celălalt pentru publicul care a susținut-o mereu.
Iar melodia (care promite să devină un hit) este, de fapt, o declarație de dragoste transpusă pe note muzicale, versurile reflectând exact începuturile relației lor, într-o lună de mai.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Ministerul Investițiilor nu verifică prețul echipamentelor cumpărate de firme prin RePowerEU. Plățile pentru lucrări au ajuns la 5,36 miliarde de lei
Dolce SportComo a învins Lens cu 9-1 și a egalat cea mai mare diferență de scor din Liga Campionilor. Urmează Interul lui Chivu
GetPonyDN1 va avea două benzi spre București lângă viitoarea stație de metrou Bruxelles din Otopeni
BravonetAndreea Pirui, arestată preventiv în lipsă. Este cercetată pentru trafic de droguri
LylaCum îți alegi mesele și mișcarea la menopauză fără o dietă drastică
FinanciarulMotorina standard costa 10,97 lei pe litru într-o stație. La Eforie Nord, 50 de litri costau cu 11 lei mai puțin


