Paste albe – simple, din grâu decorticat; din grâu dur sunt de calitate mai bună, dar fierb mai greu, iar dacă sunt din grâu obișnuit, fierb repede, dar rar ies al dente și de obicei se sfărâmă.
Paste brune − din grâu 
integral, cu tot cu coajă. Conțin substanțe-balast, sunt mai hrănitoare, mai bune pentru digestie, dar fierb mai greu și dau o culoare brună oricărui preparat. De cele mai multe ori, sunt mai scumpe decât cele albe.

Zahăr alb – rafinat, deci frumos; creme și blaturi albe impecabile, fine, elegante, pentru mese de sărbătoare. 
Rafinat, deci supraprocesat prin procedee contestate, cu impact direct atât asupra compoziției produsului, cât și din punctul de vedere al efectelor pe care le au aceste tehnologii asupra mediului – adepții purității alimentare îl contestă vehement.

Zahăr brun – nerafinat, deci mai puțin procesat, mai aproape de natural, deci mai sănătos. Însă colorează toate dulciurile și, nota bene, nu are nici mai puține calorii și nici indicele glicemic mai redus decât al zahărului alb! Unele variante mai brute au un gust propriu care se suprapune peste gustul dulce. Nu ajută la slăbit și în niciun caz nu le este permis diabeticilor! Este de câteva ori mai scump decât cel alb.

Verdict: merită să faci efortul financiar de a cumpăra zahăr brun numai ca investiție pe termen lung în sănătate și ca gest în favoarea protecției mediului.

Ouăle

Ouă albe – din ce în ce mai rare în zilele noastre, din cauza favorizării raselor de găini robuste, care produc ouă brune. Sunt de căutat în special în preajma Paștelui, deoarece sunt singurele ouă care prind adecvat toate culorile, inclusiv galbenul și portocaliul.

Ouă brune – provin de la rase robuste, dar ouăle în sine nu au coaja mai groasă și nu sunt mai rezistente și/sau nutritive decât cele albe.

Verdict: merită să faci diferența numai dacă le folosești la vopsit.

Pâine albă – din făină albă rafinată. Nutriționiștii incriminează de obicei pâinea albă aditivată ca fiind doldora de E-uri periculoase. Pentru marii gurmanzi, un punct garantat de atracție este pâinea tradițională albă, preparată după rețete strămoșești, rustice, deosebit de gustoasă, fără urmă de E-uri, dar cu indice glicemic înalt, ce-i drept.

Pâine neagră – din făină integrală. De obicei nu foarte pufoasă și fină cum este pâinea albă, motiv pentru care a trecut mult timp drept „inferioară“. De curând, i se laudă conținutul nutritiv și gustul puternic și se descoperă din ce în ce mai multe rețete care conțin diverse combinații de făinuri negre și tărâțe. Cu toate acestea, nu se poate spune că o pâine neagră ajunge la un index glicemic redus. A se ocoli în supermarketuri variantele superieftine, întrucât foarte des aceste pâini sunt „înnegrite“ artificial, prin adăugarea de caramel și/sau coloranți.

Verdict: merită diferența dacă ești gourmet sau obsedat de viața 
sănătoasă.

Diferența în cazul orezului

Orez alb – decorticat, polizat, lipsit de mulțimea de nutrienți care se află de obicei imediat sub coaja 
boabelor. Arată bine, fierbe repede, este moale, de 
obicei relativ lipicios, pe placul celor mici. Are reputația (proastă!) de a înlesni constipația.

Orez brun – integral, cu tot cu coajă, este mult mai bogat în nutrienți, dar și în fibre; în consecință, poate fi consumat fără probleme de persoanele cu predispoziție spre constipație. Există și varianta de orez roșu, un soi foarte gustos, bogat în nutrienți de tot felul, inclusiv proteine. Acesta însă colorează în roșu apa în care fierbe și restul ingredientelor folosite la gătit.

Verdict: merită diferența, după gust, inclusiv în funcție de 
scopul culinar în care folosim orezul: la preparatele tradiționale, cum ar fi sarmalele și orezul cu lapte, variantele albe sunt campioane; la cele de inspirație asiatică și vegetariene, poate fi privilegiat orezul brun.

Ciuperci champignon albe – de toate 
mărimile, de la jumbo pentru grătar sau pur și simplu pentru leneși, care preferă să nu curețe mult la ciuperci, până la ciupercuțele delicate numai bune de preparat sau conservat întregi, dar care trebuie spălate pe îndelete.
Ciuperci champignon brune – arată la fel precum cele albe, numai că pălăria este brună-închis, iar dimensiunile, de obicei medii. Sunt mai gustoase decât cele albe. A nu se confunda cu hribii, apăruți 
recent și la supermarket, mult mai mari, cu piciorul mult mai gros/înalt decât champignoanele, și care sunt 
categoric bruni. Hribii sunt cu adevărat delicioși. Merită încercarea de a-i consuma pur și simplu fripți!

Verdict: merită diferența, ține de gust!