Primul lucru pe care îl observăm când intrăm într-o casă este, nu de puține ori, podeaua. Este elementul cu care intrăm în contact direct, cel care ne ghidează pașii și dă tonul întregii atmosfere. Iar alegerea ei este, pe bune, una dintre cele mai importante decizii în amenajarea locuinței.

Mai mult decât estetică, o senzație

Spre deosebire de pereți, podeaua este mereu în contact cu noi. Ea poate transmite o senzație plăcută de căldură sau, dimpotrivă, poate fi rece și neprimitoare. E greu să te simți confortabil într-o casă în care pardoseala este rece și neplăcută la atingere, nu-i așa? Simțim lumina și mirosul, dar pe pardoseală pășim.

Iluzia spațiului și a luminii

Și aspectul podelei influențează radical modul în care percepem spațiul. De exemplu, o cameră pare mult mai mare atunci când se vede mai mult din podea, iar mobilierul este ridicat pe picioare. Într-un spațiu mai întunecat, o pardoseală deschisă la culoare poate face camera să pară dintr-o dată mai luminoasă și mult mai aerisită.

Cum este folosit spațiul?

Dincolo de aspect, trebuie să ții cont și de partea practică. Aici lucrurile devin serioase. În primul rând, gândește-te la funcționalitate. Este o zonă cu multă umezeală, cum ar fi baia sau bucătăria? Sau, din contră, este un loc mai uscat, precum dormitorul? si, contează enorm cât de intens este folosit acel spațiu.

Soluții pentru zonele cu umezeală

Pentru zonele unde există umezeală, cum sunt băile sau bucătăriile, gresia este una dintre cele mai bune alegeri. E drept că pare o soluție clasică, dar este rezistentă, ușor de curățat și accesibilă ca preț. Variantele moderne, cu margini drepte, permit montarea cu rosturi foarte fine. Asta înseamnă o întreținere mai ușoară și un risc redus de acumulare a murdăriei sau bacteriilor.

O altă opțiune tot mai populară este parchetul SPC.

Acesta este complet rezistent la apă și foarte potrivit pentru zone cu trafic intens. Deși arată ca un parchet obișnuit (uneori chiar mai bine), este mult mai durabil și poate fi folosit fără probleme inclusiv în bucătărie sau baie.

O opțiune de exterior, adusă la interior

Există și variante mai puțin convenționale, precum parchetul WPC (Wood Plastic Composite). Acesta este folosit mai ales pentru terase, dar poate fi integrat cu succes și în interior pentru a obține un aspect cu totul diferit.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră