Să învățăm copiii ce sunt sentimentele – Exprimarea sentimentelor face parte din drepturile general umane. Să îţi exprimi sentimentele este o atitudine care se învaţă. Sunt oameni care nu spun nimic despre ceea ce simt, alţii care îşi dezvăluie cu uşurinţă sentimentele sau unii care ştiu cum se simt, dar se cenzurează. Dar există oa­meni ajunşi la vârsta adultă, care bâjbâie în recunoaşterea emoţiilor pe care le trăiesc. De ce? Pentru că educaţia din familie, din şcoală sau contextul socio-cultural nu i-au ajutat în acest sens.

Sentimentele exprimate/sentimentele cenzurate

Copiii devin furioşi, trişti, frustraţi, nervoşi, bucuroşi sau stânjeniţi, dar de cele mai multe ori nu au mijloace verbale pentru a povesti despre cum se simt. Din acest motiv, uneori, îşi exprimă emoţiile într-un mod pe care adulţii nu-l consideră potrivit. Se pot manifesta fizic aruncând obiecte, izbucnind în plâns, etc.
Mulţi părinţi nu pot să îşi vadă copiii plângând şi le spun: „Hai, nu fi copil, acum, gata, ai crescut“ Sau „Ce, eşti făcut din mămăligă de plângi aşa?“ sau „Nu e cazul să dai apă la şoricei, nu e chiar atât de rău!“ etc.
Acest exemplu este un mod greşit de abordare, prin care se blochează sentimentele copilului.
Copiii vor învăţa, pe măsură ce se extinde socializarea, să îşi exprime sentimentele numai în anumite situaţii, aşa că nu trebuie să vă îngrijoraţi. De aceea, nu trebuie să le blocaţi exprimarea sentimentelor, ci doar să-i ajutaţi să și le exprime într-un mod acceptabil.
Răspunsul corect atunci când cineva apropiat plânge nu este: „Te rog, nu mai plânge că nu ai de ce“, ci dimpotrivă ar trebui să îi spuneți: „Aşa, plângi ca să te răcoreşti!“, „Foarte bine, eliberează-te! Eu stau aici până ce te linişteşti“

Ce trebuie să ştie părinţii?

Următoarele strategii sunt câteva din modurile cu care vă puteţi ajuta copiii să îşi exprime emoţiile:
● Ajutaţi-vă copilul să înţeleagă emoţia dându-i un nume şi încurajându-l să vorbească despre cum se simte. De exemplu, dacă îi spuneţi copilului: „Tata a plecat pentru o săptămână, cu serviciul, tu eşti tristă acum. De fapt, spui că îţi este dor de el“. Dacă numiţi emoţiile, îi daţi posibilitatea copilului să îşi dezvolte un vocabular al emoţiilor.
● Daţi-le copiilor ocazii să identifice emoţiile lor şi ale altora. De exemplu, îi puteţi spune: „Când mergi cu bicicleta, te văd zâmbind mereu. Văd că eşti bucuros, aşa-i?“ sau vă puteţi folosi de o situaţie văzută de amândoi. Cum ar fi: „L-am văzut pe colegul tău de bancă cum a căzut şi s-a lovit. Cum crezi că se simte?“
● Învăţaţi-vă copilul modurile specifice cu care pot răs­punde la conflicte, probleme, emoţii specifice. Vorbiţi despre propriile sentimente cu copiii dvs. Exemplu: „Ţi-ai amintit ieri când s-a stricat robinetul la baie? Ai văzut ce faţă furioasă avea mami? Poţi să îmi arăţi cum arată mami furioasă?“
● Învăţaţi-vă copilul să i­den­tifice şi să îşi exprime emoţiile într-un mod acceptabil pentru prieteni şi familie. De exemplu, puteţi să-i spuneţi: „L-ai văzut pe bunicul cum face când se enervează. Se aşază, se gândeşte şi apoi spune ce are de spus. Ar trebui să te aşezi şi să te gândeşti când te înfurii. Apoi să ne spui ce s-a întâmplat“.

Opinia specialistului

Viaţa părinţilor poate fi mai simplă când copiii nu plâng, nu ţipă, nu se enervează. Da, este mai uşor, doar că nu este bine pentru copii să fie la fel tot timpul.
Ei au emoţii puternice, complexe şi au nevoie să şi le exprime. Când sunt furioşi, au dreptul să fie lăsaţi să spună asta. Sarcina părinţilor este să le permită copiilor să se exprime şi nu să le anuleze emoţiile, oricare ar fi ele, prin neacceptare.
Rolul părintelui este să îşi ajute copilul să îşi exprime furia fără a deveni agresiv, abuziv sau ameninţător. Furia poate fi justificată şi copilul are nevoie să ştie că o poate exterioriza. Părinţii trebuie să spună: „Văd exact de ce te-ai înfuriat, dar nu este în regulă să ţipi la sora ta în halul ăsta“.
Un copil căruia nu îi este permis să îşi exprime sentimentele nu va fi capabil să se elibereze de ele şi se va lupta cu această dificultate în viaţa adultă.
Toate emoţiile neexprimate pot duce la probleme emoţionale şi chiar fizice. Mai mult, ei vor deveni adulţi care nu se pot exprima emoţional, ceea ce poate fi foarte dăunător în toate tipurile de relaţii pe care le vor avea, în special în cele apropiate.

Ne jucăm și descoperim

Iată paşii de urmat în educarea copiilor pentru exprimarea sentimentelor:

1. Explicaţi emoţiile prin cuvinte pe care ei le înţeleg. Folosiţi poze, imagini din cărţile cu poveşti.
Exemplu: „Uită-te ce speriată e bunicuţa Scufiţei Roşii când apare lupul!“
2. Învăţaţi copiii modurile diferite prin care pot să facă faţă emoţiilor negative. Vorbiţi-le despre modurile pozitive şi negative de exprimare a emoţiilor.
Exemplu: „Arăţi cam agitat. Ce vrei să spui? Ce se întâmplă? Mai bine ceri ajutor! Sau trage aer adânc în piept şi apoi spune ce ai de spus.“
Puteţi folosi cărţi, întrebând despre diverse personaje şi sentimentele lor.
3. Învăţaţi copiii strategii noi de a-şi exprima emoţiile de frustrare, tristeţe, furie atunci când o fac inadecvat.
Strategiile pe care aţi putea să le împărtăşiţi cu copiii dvs. pot fi: să tragă aer în piept când sunt furioşi, să cheme un adult pentru a rezolva conflictul, să ceară o îmbrăţişare când sunt trişti, să meargă în camera lor să se calmeze sau undeva într-un spaţiu din casă unde se simt bine.
4. Lăudaţi-vă copilul când încearcă să spună despre emoţiile, sentimentele lui. Este foarte important să înţeleagă ce a făcut bine şi ce mândri sunteţi că a exprimat ceea ce simte.
5. Sprijiniţi-vă copilul să vorbească despre sentimentele voastre şi ale sale ori de câte ori aveţi ocazia. De exemplu, în timpul unui joc, când mergeţi cu maşina sau când luaţi cina în familie. Cu cât veţi face mai des asta, cu atât mai repede va învăţa copilul să le exprime.
6. Puteţi face împreună o carte a sentimentelor. Aveţi nevoie de hârtie, creioane, markere, culori, lipici.
Puteţi face o cărticică pentru fiecare sentiment: „car­­tea bucuriei“, „cartea tristeţii“ în care să adunaţi colaje, poze, fotografii din fa­­milie care să se potrivească cu emoţia respectivă. Sau o singură carte a emoţiilor, care să aibă la fiecare pagină prezentată o emoţie: fericit, nervos, surprins, speriat, mândru, etc. La copiii care au multe de spus despre emoţiile lor, adăugaţi un text scris din ceea ce spun ei.
De reţinut! Acest exerciţiu se face uşor împreună, este însă dificil de realizat singur de către copil.