Un bal privat în Sibiu. Sute de liceeni. Pe scenă, un manelist și un trapper cu versuri grele. Iar în public, un psiholog a stat și a privit. A văzut tot. Dedicații de sute de lei. Copii care de-abia stăteau pe picioare din cauza alcoolului.
Petrecerea s-a numit Balul Balurilor. S-a ținut sâmbătă, 7 februarie 2026, adunând tineri din șapte licee ale orașului. Asta deși școlile și inspectoratul au spus clar că nu au nicio legătură cu evenimentul. Pe scenă, conform HotNews, au urcat manelistul Lele și trapperul Albert NBN. Un artist cunoscut pentru mesajele lui violente și jignitoare la adresa femeilor.
„Am mers acolo ca simplu psiholog”
Mihai Copăceanu nu avea invitație. A venit singur. De ce? Voia să vadă cu ochii lui ce fac adolescenții când nu sunt părinții sau profesorii prin preajmă. „Am mers acolo ca simplu psiholog interesat de timpul liber al adolescenţilor”, a spus el. A stat, a privit concursurile de miss și mister, apoi concertul. A văzut realitatea fără filtru. Copii aruncând cu bani pe dedicații. Alții, clătinându-se de la băutură. Și un cor întreg fredonând versuri vulgare. Poate pentru unii nu e o surpriză. Dar e altceva când vezi scena live.
Fericirea are un preț? Copiii care dansau și zâmbeau
Dar tabloul nu e complet negru. Chiar deloc. Surprinzător, psihologul a văzut și altceva, o realitate pe care a descris-o pe Facebook. „La Balul Balurilor din Sibiu am văzut mulți copii fericiți, sute sau chiar peste o mie de copii care dansau, zâmbeau, își revedeau prietenii, se îmbrățișau și se simțeau bine într-o seară de sâmbătă.” A apreciat munca din spate. Organizatorii, niște puști de clasa a IX-a, ajutați de colegi mai mari, chiar s-au străduit să facă un program. „Cel mai mult mi-a plăcut dansul lor, performanțele în mișcări, colaborarea cu partenerul și unele clipurile video pe care le-au avut de realizat (se vede că au muncit)”, a adăugat Copăceanu.
„Parcă nu oricum și oricând”. Unde se trage linia
Și aici apare problema reală. Punctul unde bucuria dă mâna cu un model periculos. Copăceanu înțelege nevoia lor de a fi fericiți, dar se întreabă de context. „Această imagine a unor copii fericiți este satisfacția și scopul oricărui părinte. Și toți copiii au dreptul la stări de bine și fericire. Dar parcă nu oricum și oricând”, a punctat el. Asta e, de fapt, discuția. Fericirea aia de o noapte, cu alcool și versuri care umilesc, lasă în spate întrebări grele. Ce învață un tânăr de aici despre respect? Sau despre distracție?
Oglinda părinților și a unei școli „plictisitoare”
Vina nu e doar a elevilor. Nici pe departe. Analiza lui Copăceanu pune o oglindă în fața părinților, a societății întregi. De ce ajung copiii să caute validare aici? Cine pune limitele? Poate răspunsul e chiar în titlul documentarului HotNews, o realitate pe care adulții o cam ignoră: „E de înțeles că școala e plictisitoare, enervantă, inutilă”. Când școala lasă un gol, ceva trebuie să îl umple. Chiar și alternativele astea, controversate, devin dintr-o dată atractive pentru niște tineri care își caută repere.
