5 replici care par „educative”, dar afectează încrederea copilului. Construirea încrederii copilului este un proces delicat, care se desfășoară pe parcursul anilor, prin fiecare interacțiune, observație și reacție. De multe ori, părinții sau profesorii intenționează să educe, să corecteze sau să ghideze copilul, dar folosesc expresii care, deși par inocente sau bine intenționate, pot avea un impact profund negativ asupra stimei de sine și a încrederii în sine. În continuare, analizăm cinci dintre cele mai frecvent utilizate replici „educative” care, în realitate, subminează dezvoltarea sănătoasă a copilului.

5 replici care par „educative”, dar afectează încrederea copilului

1. „Nu e mare lucru, alții fac mai bine decât tine”

Această replică este frecvent utilizată în momentele în care copilul se plânge, renunță ușor sau se frustrează. Intenția poate fi aceea de a-l motiva sau de a-i oferi perspectivă. În realitate, însă, comparația cu ceilalți nu face decât să îi creeze sentimentul că valoarea lui depinde de performanțele altora.

Consecințele pe termen lung includ:

• Inhibarea curiozității și a dorinței de a încerca lucruri noi din teama de a nu fi „mai slab” decât alții;
• Dezvoltarea unui tipar intern de autoevaluare negativă;
• Apariția anxietății de performanță.

Ce ar putea ajuta în schimb: „Îți înțeleg frustrarea. Ai făcut un efort și asta contează. Hai să vedem împreună cum putem îmbunătăți.”

2. „Nu mai plânge, nu e nimic grav”

Această replică poate părea liniștitoare, dar trimite copilului mesajul că emoțiile lui nu sunt valide. Copiii au nevoie să înțeleagă că orice emoție are un rost și că e în regulă să simtă intens.

Impactul negativ:

• Îi invalidează trăirile și îl determină să își reprime emoțiile;
• Poate duce la confuzie între ceea ce simte și ceea ce „ar trebui” să simtă;
• Scade disponibilitatea de a-și exprima vulnerabilitatea.

Alternativa sănătoasă: „Văd că te-a afectat. E în regulă să plângi. Sunt aici dacă vrei să vorbim.”

3. „Ești prea sensibil(ă)!”

Etichetarea emoțională a copilului este una dintre cele mai nocive forme de invalidare. Copiii care aud frecvent că sunt „prea sensibili” vor începe să creadă că ceva este în neregulă cu modul lor de a simți.

Consecințele includ:

• O rușine profundă față de propriile reacții afective;
• Încercarea de a-și ascunde emoțiile sau de a le reprima pentru a fi acceptați;
• Dificultăți în exprimarea empatiei și a nevoilor reale în relațiile de mai târziu.

Cum se poate formula diferit: „Ai un suflet foarte atent la ce se întâmplă în jur. Hai să vedem împreună cum putem gestiona aceste momente.”

4. „Uite ce ai făcut, din cauza ta…”

Învinovățirea directă este una dintre cele mai puternice modalități prin care se scade încrederea copilului. Îl încarcă emoțional cu o vină disproporționată și îl face să creadă că greșelile nu sunt permise.

Consecințele pe termen lung:

• Apariția perfecționismului toxic;
• Evitarea asumării responsabilității din teama de a fi pedepsit sau criticat;
• Scăderea încrederii în capacitatea proprie de a învăța din greșeli.

Formulare constructivă: „S-a întâmplat ceva ce nu ne-am dorit. Hai să vedem ce putem face diferit data viitoare.”

5. „Te comporți ca un copil mic”

Deși aparent inofensivă, această replică rușinează copilul pentru exprimarea unor nevoi sau emoții perfect normale pentru vârsta lui. Este o replică ce apare adesea în contexte publice, cu rol de control comportamental.

Ce efecte are:

• Îl determină să își ascundă comportamentele autentice pentru a evita rușinea;
• Îi creează o imagine de sine negativă, în care copilăria e echivalentă cu slăbiciunea;
• Scade libertatea de exprimare și încrederea în relația cu adultul.

Alternativă empatică: „Văd că e greu pentru tine acum. Îți e greu să gestionezi ce simți? Pot să te ajut.

Fiecare cuvânt pe care îl rostește un adult are greutate în mintea unui copil. Intențiile bune nu anulează impactul negativ pe care îl pot avea anumite formulări. Schimbarea limbajului înseamnă, de fapt, schimbarea relației: una bazată pe sprijin, empatie și validare emoțională. A vorbi cu un copil nu înseamnă doar a-l educa, ci și a-i oferi oglinda în care să se vadă ca fiind suficient de bun, chiar și atunci când greșește sau simte prea mult. Este responsabilitatea adultului să fie conștient de puterea cuvintelor sale și să le folosească pentru a construi, nu pentru a dărâma.