5 metode rapide ca să ne responsabilizăm copiii

Toți copiii fac prostioare. E normal, ce sens ar mai avea copilăria fără acestea? Și, de cele mai multe ori, prichindeii nu își recunosc vina.

Problema neasumării responsabilității nu e doar o chestiune care ține de comportamentul lor, ci și de al tău. Reacția ta scandalizată, acompaniată de țipete, reproșuri și care se termină cu o pedeapsă îl cam sperie pe piciul tău. De aceea trebuie să schimbi tactica și vei constata că și atitudinea lui se va îndrepta.

Metode rapide ca să ne responsabilizăm copiii

O discuție veche. De când a început să fie cât de cât conștient de ceea ce face i-ai atras atenția de milioane de ori să nu îți umble în geantă. Și, la nici 10 minute după ce ai ajuns acasă, îl prinzi scotocind cu interes acolo unde nu are voie.

Invariabil pare surprins și jură că n-a făcut-o intenționat. În acest moment începi să te agiți, să-l cerți, să-l pedepsești, ridici tonul, îți crește tensiunea când vezi indiferența lui, îl chemi pe soțul tău ca să-l certe și el și tot așa.

Apoi totul se liniștește până data următoare. În loc să faci toate acestea încearcă strategia următoare. Explică-i că din cauza faptului că ți-a răvășit geanta, în care aveai pe lângă lucruri personale și acte de la serviciu, trebuie să stai să faci ordine, să le pui cap la cap și asta înseamnă că nu te mai poți juca cu el în următoarea oră.

Abia în acel moment își va da seama de amploarea și impactul activității lui interzise. Roagă-l să te ajute să strângi totul, chestie care sigur nu-i va conveni. Poate data viitoare se va gândi de două ori și nu va mai face ce știe că nu are voie. În general, educația pe care i-o faci copilului nu trebuie să se bazeze pe sentimentele de vinovăție și rușine pe care i le inoculezi ci pe modelarea personalității și îndrumarea copilului către lucruri pozitive, constructive.

E vina ta!

Copilul fuge de colo colo în casă (ca orice copil normal), desfăcându-și mâinile și imitând un avion. La un moment dat se aude o bufnitură urmată de plânsete. A căzut. Încerci imediat să-l aduni de pe jos și printre sughițuri și lacrimi îți reproșează că s-a lovit din cauza ta că nu i-ai legat șireturile.

În loc să te enervezi că dă vina pe tine întreabă-ți copilul ce soluții gpsește el ca să nu se mai întâmple. Apoi propune-i să faceți exerciții împreună de cum se leagă șireturile, cum se face o fundă sau un nod. Astfel îți ajuți copilul să caute singur răspunsuri la probleme și să nu mai învinuiască pe toată lumea pentru nereușitele lui.

Cutărescu m-a lovit primul!

Sunteți în parc, tu stai pe o bancă iar prichindelul se joacă la leagăne. Deodată, îl surprinzi când împinge un copil și începe să-i care pumni. Intervi imediat și nu apuci să zici două cuvinte că cel mic dă explicația: nu a fost vina lui, băiatul a dat primul. În primul rând nu ancheta ce s-a întâmplat, oricum nu vei afla adevărul adevărat.

Apoi, piciul trebuie să înțeleagă că nu contează ce face altul, că el e singurul răspunzător pentru faptele sale. Convinge-l că răspunsul la violență nu e tot violență, dar nu-l transforma într-un pacifist care o încasează de fiecare dată. Iar când lucrurile s-au mai calmat întreabă-l cum s-a simțit el când a fost bruscat de copilul acela? Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!

Sunt important căci am obligații!

Responsabilizarea copilului se poate face și dacă îi oferi sarcini “importante” pe care doar el le poate îndeplini, sub masca exclusivității. De exemplu este treaba lui să verifice dacă pisica are mereu bolul plin cu apă și să adauge la nevoie licoarea. Copilul este cel care se ocupă cu așezarea farfuriilor și tacâmurilor la masă. Băiatul meu este încântat de acest lucru. Sau spune-i cât de important este să-ți deschidă și să-ți închidă portiera mașinii, ajutându-te să urci sau să cobori.

N-am făcut-o eu!

Asta era varianta mea preferată. Într-o dimineață, mama mea se pregătea să plece la muncă. A ales din șifonier o rochie foarte frumoasă dar a constatat că era ceva mai scurtă și nu mai avea mâneci. “N-am făcut eu nimic!” am țipat când mi-a arătat rochia încercând să ascund la spate păpușa mea care avea hăinuțe noi.

Ceea ce a urmat este de înțeles, dar nu neapărat o metodă bună. Ideea e să-ți faci copilul să se confeseze, iar după acest moment laudă-l, pentru că este bine cunoscută zicala: greșeala recunoscută e pe jumătate iertată. Pedeapsa însă e mai puțin aspră decât dacă persistă cu minciuna.