# Zara Larsson a încins atmosfera în Miami cu o ținută Y2K ultra-mini > Zara Larsson a întors toate privirile în Miami cu o ținută personalizată Alineo Studio. Artista a purtat un crop top și o microfustă în timpul turneului „Midnight Sun Tour”. Publicat: 9 aprilie 2026, 15:36 · Actualizat: 23 iulie 2026, 02:38 · Autor: Gabriela Voicu · Categorie: [Entertainment](https://revistaioana.ro/articole/entertainment/index.html.md) · Pagina web: https://revistaioana.ro/zara-larsson-a-incins-atmosfera-in-miami-cu-o-tinuta-y2k-ultra-mini/ · Publicație: Revista Ioana ![Zara Larsson](https://revistaioana.ro/wp-content/uploads/2026/04/Zara-Larsson-1775741792-1024x576.jpeg) Cântăreața Zara Larsson a întors toate privirile în Miami, unde a apărut într-o ținută sclipitoare personalizată în timpul turneului său, „Midnight Sun Tour”. Apariția sa, cu o estetică îndrăzneață inspirată de anii 2000, a captat imediat atenția pe rețelele de socializare, amestecând siluete jucăușe cu detalii strălucitoare. ## O ținută personalizată Alineo Studio Artista a purtat un ansamblu personalizat creat de Alineo Studio. Acesta era compus dintr-un crop top transparent și asimetric, asortat cu o microfustă în tonuri pastelate delicate. Materialul sclipitor prindea viață sub lumini, în timp ce drapajele adăugau o notă de mișcare întregii ținute. Numai ca detaliile au făcut, pe bune, diferența. Fusta cu talie joasă și decupajele i-au conferit look-ului un aer cu adevărat îndrăzneț. ## Accesorii strălucitoare și un look de vis Și cum poți completa o astfel de ținută dacă nu cu accesoriile potrivite? Zara a ales o pereche de pantofi cu toc și strasuri, o colaborare Liu Jo x Leonie Hanne, care au adăugat un plus de scânteie. Părul său lung și blond a fost lăsat liber, coafat în onduleuri lejere care îi încadrau perfect fața (un detaliu ce a completat estetica visătoare), iar machiajul a urmat aceeași linie, cu buze lucioase, obraji îmbujorați și un fard de pleoape în tonuri de roz. ## Reacția fanilor nu a întârziat să apară Entuziasmată de experiență, cântăreața a postat pe contul său de Instagram, unde a scris: „Miamiiiiiiiiiiiii mamiii!!!… Am avut cea mai tare zi!!!!!! Parcă aș vrea să mă mut aici?”. Iar fanii au umplut imediat secțiunea de comentarii cu laude. Unul dintre ei a scris simplu: „E ATÂT DE FRUMOASĂ”, în timp ce un altul a adăugat: „Te iubim, Zara.”.