# Virgil Ianțu, semnal de alarmă după un banchet. Fete de 12 ani cu unduiri de șolduri

> Virgil Ianțu trage un semnal de alarmă după un clip viral de la un banchet de clasa a VIII-a. Prezentatorul TV critică părinții și „unduiri de șolduri la fete de nici 12 ani”.

Publicat: 20 aprilie 2026, 14:51 · Autor: Gabriela Voicu · Categorie: [Educaţie](https://revistaioana.ro/articole/educatie/index.html.md) · Pagina web: https://revistaioana.ro/virgil-iantu-semnal-de-alarma-dupa-un-banchet-fete-de-12-ani-cu-unduiri-de-solduri/ · Publicație: Revista Ioana

![Virgil Ianțu](https://revistaioana.ro/wp-content/uploads/2026/04/Virgil-Iantu-1776689464-1024x576.jpg)

Prezentatorul TV Virgil Ianțu a reacționat dur în mediul online după vizionarea unui clip de la un banchet de clasa a VIII-a. Imaginile, publicate de cântăreața de muzică de petrecere Alexandra Cotruș, au devenit virale și au stârnit un val de controverse din cauza ipostazelor total nepotrivite pentru niște copii.

## „Copii, nu adolescenți rebeli”

Totul a pornit de la o filmare care, la prima vedere, arată doar distracție. Numai că lucrurile stau puțin diferit. În clip, mai mulți elevi de clasa a VIII-a dansează și cântă pe o manea cu versuri explicite, alături de artistă. Virgil Ianțu a taxat imediat situația, subliniind exact gravitatea ei.

„Copiii noștri nu mai sunt copii și noi privim o postare ca asta, unii cu zâmbetul pe buze, alții cu lacrimi în ochi. Filmarea în cauză e făcută la un banchet de clasa a VIII-a. Copii. Nu adolescenți rebeli, nu tineri ‘cu experiență, ci copii. În jurul unei cântărețe, cântând cu foc o manea co conținut care nu lasă loc de interpretări: sexualitate explicită, atitudini de adult, unduiri de șolduri la fete de nici 12 ani unele dintre ele, gesturi copiate fără filtru. Și, inevitabil, apare întrebarea: unde sunt părinții? Pentru că nu e doar despre o melodie, nu e despre un gen muzical. Și nici despre teribilismul vârstei sau libertate și distracție”, a spus Virgil Ianțu.

## Părinții, principalii vinovați?

Dar Ianțu nu se oprește la a descrie scena. El aduce în discuție atitudinea adulților, care, din dorința de a fi „moderni”, uită să mai impună limite sănătoase copiilor lor, lăsându-i să ardă etape esențiale.

„Este despre context, despre moment, despre vârstă. Este despre cum alegem, ca adulți, să ne lăsăm copiii să sară etape sau, mai grav, despre cum îi împingem noi să o facă. Ne place să spunem că ‘așa e generația, dar generația nu apare din neant, ea este crescută, educată, modelată.”

O problemă reală.

Și, pe bune, cum vine asta să normalizăm orice, doar de dragul de a nu părea demodați? Prezentatorul TV vorbește despre o tendință periculoasă: aceea de a fi mai degrabă prieten cu propriul copil, decât părinte. „Dacă la 14-15 ani copilul cântă despre lucruri pe care ar trebui abia să le descopere, atunci cineva i-a spus, direct sau indirect, că e în regulă și poate că exact acolo e problema reală: normalizarea. Normalizăm orice, doar ca să nu fim «demodați», normalizăm pentru că ne e mai ușor să fim prieteni cu copiii noștri decât părinți. Normalizăm pentru că ne temem să punem limite, acele limite care, paradoxal, oferă siguranță. Doar că, din păcate, există un preț”, a mai spus acesta.

## „Unde suntem? Care e prețul?”

Iar problema pare și mai adâncă. Prezentatorul subliniază că părinții nu doar că erau prezenți la eveniment (un detaliu șocant pentru mulți), dar chiar validau comportamentul copiilor lor, zâmbind fericiți pe margine. V-ați gândit vreodată la asta?

Internetul și tentațiile sunt peste tot, e drept, dar validarea vine din partea adultului. Ianțu încheie cu o serie de întrebări retorice care ar trebui să ne dea de gândit tuturor, ca societate.

„Pentru că acolo e mai mult: părinții sunt lângă, validează, aprobă, zâmbesc fericiți, uitându-se la ei cum se distrează. Nu putem controla tot ce văd copiii noștri, internetul e acolo, tentațiile sunt peste tot, dar putem controla ce validăm. Putem spune: ‘Nu aici, nu acum. Chiar nu mai putem păstra acel spațiu în care copilăria să existe? Pentru că, dacă o pierd prea devreme, ei nu o mai recuperează niciodată și, atunci, poate că întrebarea nu e ‘cum am ajuns aici», ci mai degrabă: când am încetat să mai fim adulții din cameră? Unde suntem? Care e prețul absenței noastre? Vrem să plătim acest preț?”, a încheiat Virgil Ianțu.