# Jaf la scară națională – cum fura Securitatea jucării de 500 lei din pachete

> Un pachet venit din Occident era o bucurie imensă. Rară. Doar că, pentru unii, nu ajungea niciodată. Sau ajungea, dar golit. Asta pentru că temuta Securitate se transformase într-un hoț mărunt, car...

Publicat: 28 ianuarie 2026, 13:17 · Actualizat: 23 iulie 2026, 02:25 · Autor: Ioana Preda · Categorie: [Diverse](https://revistaioana.ro/articole/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://revistaioana.ro/jaf-la-scara-nationala-cum-fura-securitatea-jucarii-de-500-lei-din-pachete/ · Publicație: Revista Ioana

![](https://revistaioana.ro/wp-content/uploads/2026/01/jaf-la-scara-nationala-cum-fura-securitatea-jucarii-de-500-lei-din-pachete-1024x553.jpg)

Un pachet venit din Occident era o bucurie imensă. Rară. Doar că, pentru unii, nu ajungea niciodată. Sau ajungea, dar golit. Asta pentru că temuta Securitate se transformase într-un hoț mărunt, care cotrobăia după ciocolată, pixuri și jucării, totul într-o operațiune de jaf la nivel național.

Mecanismul cinic este scos la iveală de documente de arhivă CNSAS, citate de Mediafax. Poliția politică a regimului comunist confisca abuziv bunurile trimise de românii din diaspora, iar totul era apoi vândut pentru profit. Secretul corespondenței? O glumă proastă. Scrisorile erau deschise și citite. Pachetele, pur și simplu prădate.

## De la gumă de mestecat la jucării de 500 de lei: Inventarul hoției


Nimic nu era lăsat la o parte. Absolut nimic. Un creion valora 2 lei. Un pix, 5 lei. Se lua tot ce putea fi vândut, de la haine și cosmetice până la medicamente și alimente, fără niciun scrupul. Cafea, gumă de mestecat, ciocolată, conserve - toate bunurile confiscate erau inventariate cu o meticulozitate birocratică ce masca, de fapt, un jaf enorm. Iar evaluările arată o lăcomie de necrezut. Seturile de carioci erau evaluate la 30 de lei, mini-creioanele la 15 lei, iar anumite loturi de pixuri săreau și la 80 de lei. Erau prădători de bucurii mărunte.

Jucăriile, însă, erau o pradă de preț. Simplele figurine sau jocuri din plastic erau estimate la 100 de lei. Cele cu baterii ajungeau la 150 de lei. Jocurile produse în Hong Kong atingeau chiar și pragul de 200 de lei. Documentele CNSAS arată și un record absolut. Cea mai mare sumă consemnată este de 500 de lei, pentru o singură jucărie din material sintetic.

## Consignația, „mall-ul” unde Securitatea își vindea prada


Unde ajungeau toate aceste bunuri furate? Poate surprinzător, Securitatea nu avea o rețea proprie de vânzare. Apela, în schimb, la singura formă de comerț semi-liber din România comunistă: Consignația. Acela era „mall-ul” epocii. Acolo găseai produse occidentale rare, de la electronice la alimente care lipseau din comerțul socialist. Era singurul loc unde românii vedeau pentru prima dată aparate video sau casetofoane, de unde puteau cumpăra țigări occidentale și băuturi fine.

Ironia sorții... bunurile furate de la unii cetățeni erau vândute altor cetățeni, iar statul, prin brațul său represiv, încasa profitul. Mecanismul era de o simplitate brutală. Când un obiect se vindea, statul își oprea un comision de 13%. Restul banilor? Intra direct în conturile Securității. Practic, după cum relatează CNSAS, „temuta poliție politică făcea bișniță, strângând bani din vânzarea unor obiecte de mică valoare confiscate abuziv”.

## O bișniță de stat pentru plata datoriei externe


Nu era vorba doar de lăcomie măruntă. Nicidecum. Era politică de stat. Mai ales în ultimii ani ai regimului, Ceaușescu era obsedat de plata datoriei externe, iar Securitatea primise și misiuni economice. Statul avea o nevoie disperată de bani. De valută. Industria era în faliment. Așa că, pe lângă contractele externe, coletele trimise de românii din diaspora au devenit o sursă de venit constantă și cinică. Fiecare pachet desfăcut era o victorie. O mică victorie economică pentru un regim pe cale să se prăbușească.

## „Imaginați-vă că livratorul vă fură mâncarea”


Cei care nu au trăit acele vremuri poate nu înțeleg. CNSAS propune o comparație dură cu zilele noastre, o oglindă brutală a realității de atunci. „Imaginați-vă că, atunci când comandați ceva pe internet, livratorul deschide pachetul şi îşi opreşte lucrurile care îl interesează. Sau, dacă aţi comandat de mâncare, aceasta nu mai ajunge niciodată pe masa dumneavoastră fiindcă livratorul fie a vândut-o altcuiva pe traseu, fie a mâncat-o pentru că aşa a vrut.”

Fără nicio explicație.

Fără scuze.

Și nu aveai unde să te plângi. Pentru mii de români, aceasta era normalitatea de zi cu zi înainte de 1989.