Creatorul Armatei Roșii, ucis de Stalin cu un piolet. Sfârșitul lui Troțki

A creat una dintre cele mai de temut armate. A visat la un paradis muncitoresc global. Sfârșitul? Un piolet înfipt în craniu, vânat chiar de regimul pe care l-a ajutat să ajungă la putere. Ironia sorții.., potrivit Adevărul.

Istoria îl știe drept Leon Troțki. Numele său real era Leib Bronștein. Alături de Lenin, a fost un personaj central al Revoluției Bolșevice din noiembrie 1917, un cutremur care a schimbat din temelii harta politică a lumii. El a fost arhitectul Armatei Roșii, al Politburo-ului și părintele unei ideologii ce-i poartă numele: troțkismul.

De la fiu de fermier la revoluționar de profesie

Leib Bronștein s-a născut în 1879, fiu al unui fermier evreu rusificat. L-au trimis la școală în Odessa, unde a luat contact cu ideile liberale. Transformarea reală a venit la Nicolaev, în 1896. Acolo a intrat într-un grup socialist clandestin și a descoperit marxismul. A lăsat universitatea baltă. A preferat să organizeze Uniunea Muncitorilor din Rusia de Sud. Și a plătit prețul. Arestat în 1898, a stat peste patru ani după gratii și în exil siberian, timp în care s-a căsătorit cu Aleksandra Sokolovskaia și a avut două fete.

Dar viața de familie nu era pentru el.

În 1902, a evadat. A folosit un pașaport fals. Numele: Troțki. Un nume inspirat de un gardian. Și-a lăsat soția și fetele în urmă și a fugit la Londra. Acolo s-a alăturat lui Lenin și echipei de la ziarul revoluționar „Iskra” (Scânteia), devenind un propagandist marxist profesionist care a colindat Europa și Statele Unite, fiind expulzat de nenumărate ori pentru agitație.

Arhitectul militar al Revoluției Bolșevice

Martie 1917. Revoluția l-a prins pe drumuri. S-a întors glonț în Rusia, la Petrograd. Acolo a preluat șefia unei facțiuni de stânga. O revoltă eșuată în iulie i-a adus arestarea de către guvernul lui Kerenski, dar paradoxal, închisoarea i-a crescut popularitatea. În august, a intrat oficial în Partidul Bolșevic și a fost ales în Comitetul Central, iar după eliberarea din septembrie, a ajuns direct președintele Sovietului Deputaților Muncitorilor și Soldaților din Petrograd.

Victoria bolșevicilor din noiembrie l-a propulsat. Troțki a devenit numărul doi în stat. Imediat după Lenin. A fost comisar pentru politică externă și de război. Însă marea sa realizare a fost alta: a clădit de la zero celebra Armată Roșie, forța care a salvat regimul comunist în timpul sângerosului Război Civil.

Un comunism „luminat”? Ideea care l-a condamnat la moarte

Troțki nu era doar un om al acțiunii. Era și un ideolog. Credea cu fanatism în conceptul de „revoluție permanentă”, o idee preluată de la Marx. Viziunea lui? Globală. El spunea că Revoluția Rusă nu poate supraviețui singură, că succesul ei atârna de revoluții similare în țările dezvoltate din Vest. Rusia era doar scânteia. Un model. Un „paradis al proletariatului” menit să inspire muncitorii de pretutindeni să dărâme capitalismul. Viziunea asta, troțkismul, era la polul opus față de cea a lui Stalin, care voia „socialismul într-o singură țară”. Surprinzător sau nu, troțkismul părea mai democratic. Troțki se opunea partidului monolitic, cerând libertate de gândire și dezbatere în interiorul mișcării, cu condiția respectării principiilor marxiste. Condamna birocrația, elita de partid surdă la ce voiau oamenii. „Fără experiența zilnică a milioane de oameni… nimic nu va putea fi realizat chiar dacă Biroul Politic ar fi format din șapte genii universale”, scria el.

Prăbușirea: Cum l-a eliminat Stalin pe cel mai mare rival al său

Lenin a murit. Lupta pentru putere a explodat. Troțki părea succesorul natural. Avea carismă. Avea succese militare. Dar exact calitățile astea i-au îngrozit pe colegii din Politburo. Grigori Zinoviev, Lev Kamenev și Iosif Stalin au făcut front comun împotriva lui. Iar Stalin, un birocrat viclean și fără scrupule, a pus mâna, bucată cu bucată, pe întregul aparat de partid.

Prăbușirea lui Troțki a fost fulgerătoare. În 1926, a zburat din Politburo. Un an mai târziu, din Comitetul Central. Apoi, din partid. În 1928, l-au alungat din Rusia. A urmat un exil lung, fiind plimbat dintr-o țară în alta, până când s-a stabilit în Mexic. Nici de acolo nu a tăcut. A continuat să critice regimul stalinist, numindu-l un „stat muncitoresc degenerat” și a fondat Internaționala a patra. Apoi, în 1940, a venit sfârșitul. Ramón Mercader, un asasin spaniol infiltrat în anturajul său, l-a lovit mortal cu un piolet. Kremlinul a negat tot. Dar cine i-a crezut? Ordinul venise, fără îndoială, de la Stalin. Visul revoluției mondiale se înecase în sânge.

Adaugă Revista Ioana ca sursă preferată în Google