# Charlize Theron a înghețat de spaimă în direct la Netflix din cauza unui șarpe > Actrița Charlize Theron a avut parte de o sperietură teribilă în timpul promovării filmului Apex. Aflată la jocul „What's in the Box?”, a atins un șarpe viu. Publicat: 29 aprilie 2026, 11:30 · Actualizat: 23 iulie 2026, 10:38 · Autor: Gabriela Voicu · Categorie: [Entertainment](https://revistaioana.ro/articole/entertainment/index.html.md) · Pagina web: https://revistaioana.ro/charlize-theron-a-inghetat-de-spaima-in-direct-la-netflix-din-cauza-unui-sarpe/ · Publicație: Revista Ioana ![Charlize Theron](https://revistaioana.ro/wp-content/uploads/2026/04/Charlize-Theron-1777455056-1024x576.jpg) Charlize Theron, cunoscută pentru rolurile sale de acțiune în care pare de neînfricat, a avut parte de un moment de panică totală. În plină campanie de promovare pentru noul ei film, „Apex”, lansat recent pe Netflix, actrița a trecut printr-o sperietură soră cu moartea în timpul unei provocări filmate pentru platforma de streaming. ## O provocare cu final neașteptat Totul s-a petrecut în timpul unui segment special Netflix. Acolo, Charlize a apărut alături de colegul ei din film, Taron Egerton, pentru a participa la popularul joc „Whats in the Box?” (pe românește, „Ce este în cutie?”). Regulile sunt simple, cel puțin la prima vedere. Concurenții trebuie să ghicească ce se află într-o cutie misterioasă, bazându-se doar pe simțul tactil. Iar începutul a fost chiar amuzant. Numai ca situația s-a schimbat radical când actrița și-a introdus mâinile în cutie și a simțit că obiectul din interior... se mișcă. Inițial, a încercat să rămână calmă, pipăind cu prudență și crezând că ar putea fi ceva banal. Dar în momentul în care și-a dat seama că atinge ceva viu, reacția ei a fost de neprețuit. ## „Doamne, inima!” Reacția virală a actriței Misterul a fost dezvăluit rapid. În cutie se afla un șarpe viu, mai exact un piton verde de copac. Văzând reptila, Charlize Theron s-a retras imediat, vizibil șocată și încercând să își recapete suflul. „Doamne, inima!”, a exclamat ea. Chiar și după ce spaima inițială a trecut, vedeta a mărturisit că, fără să vrea, strânsese reptila și se temea de o posibilă reacție. „L-am strâns prea tare? M-ar putea mușca dacă l-am prins unde nu trebuie?”, a întrebat ea, încă panicată. Echipa de filmare a liniștit-o, explicându-i că nu este în pericol. totusi, Charlize nu și-a ascuns deloc disconfortul, ba chiar a glumit spunând că acest exemplar părea „mai nervos” decât un alt șarpe pe care îl văzuse cândva și care avea trăsături „mai blânde”. ## Refuzul categoric și momentul viral În tot acest timp, Taron Egerton a avut și el parte de un obiect misterios, glumind că ar putea fi carne uscată. Văzând reacția colegei sale, la un moment dat a întrebat-o dacă ar fi dispusă să țină șarpele în mână. Răspunsul lui Charlize Theron a fost categoric și nu a lăsat loc de interpretări. „Nu!” Clipul a devenit, cum era de așteptat, viral pe internet. Până la urmă, cine nu s-ar amuza văzând o eroină a filmelor de acțiune luată complet prin surprindere de un simplu joc de promovare? V-ați fi așteptat la asta? ## Filmul „Apex” a fost lansat pe 24 aprilie Acest moment tensionat vine la scurt timp după premiera filmului „Apex”, care a fost lansat pe Netflix pe 24 aprilie 2026. În noua producție, Charlize Theron o interpretează pe Sasha, o alpinistă expertă care ajunge să fie vânată de un criminal în sălbăticia din Australia. Filmul o readuce pe actriță într-un rol intens, plin de adrenalină, ceea ce face ca reacția ei din timpul jocului să fie și mai savuroasă pentru fani.