Pacienții cu afecțiuni cardiovasculare ajung, nu de puține ori, să amâne vizita la stomatolog fie de frică, fie pentru că alte controale par mai urgente. Numai ca această amânare are consecințe directe asupra sănătății orale, accelerând inflamațiile, infecțiile și, în final, chiar pierderea dinților.

O legătură periculoasă și ignorată

Legătura dintre sănătatea inimii și cea a dinților este o stradă cu două sensuri. Bolile cardiovasculare ne predispun la afecțiuni stomatologice, dar și invers, o problemă încă puțin conștientizată la nivel general. Practic, vorbim despre o suprapunere între inflamația cronică, bacteriile din focarele orale și factori de risc comuni, totul pe un teren deja sensibilizat de boala de fond. Iar atunci când se ajunge la nevoie de reabilitare dentară, cazul nu mai poate fi tratat ca o intervenție standard, pentru că există un întreg context medical ce trebuie respectat.

De ce se ajunge la pierderea dinților

Pacienții cu boli de inimă prezintă adesea un cumul de factori care grăbesc degradarea danturii. Vizitele la dentist sunt amânate, apare oboseala, se adaugă alte afecțiuni (precum diabetul sau fumatul) și, uneori, chiar uscăciunea gurii cauzată de tratamente. Toate acestea cresc riscul de carii și infecții. Simptome precum sângerările la periaj sau respirația neplăcută sunt adesea normalizate, deși nu ar trebui. V-ați gândit vreodată că boala parodontală poate evolua fără durere o perioadă lungă de timp? În formele avansate, se ajunge la mobilitate și, inevitabil, la pierderea dinților.

Sportul la ora 7 dimineața reduce riscul bolilor de inimă și diabet
RecomandariSportul la ora 7 dimineața reduce riscul bolilor de inimă și diabet

„Nu e normal ca gingiile să sângereze! Inflamația gingivală și parodontală poate evolua în timp fără durere, iar la pacienții cu boli cronice, orice inflamație persistentă contează. Din acest motiv, prevenția trebuie luată în serios. Nimic complicat, doar controale regulate și igienizări, ca să nu ajungem la infecții repetate și extracții. Iar când se ajunge la extracții și reabilitări dentare, este nevoie de un protocol croit pe nevoile specifice ale acestor pacienți”, spune Dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog.

Implantul dentar la pacienții cardiaci o abordare diferită

Atunci când dinții au fost deja pierduți, implantologia modernă poate reda complet funcționalitatea și confortul. Dar, pentru pacienții cronici, lucrurile stau puțin diferit. Rezultatul nu depinde de o singură intervenție, ci de un plan corect, pe etape, care ține cont de starea generală de sănătate.

„Nu începem cu implantul dentar, începem cu pacientul. Pentru pacientul cu afecțiune cardiovasculară, tratamentul dentar trebuie să se coreleze în primul rând cu diagnosticul și medicația (de exemplu, antiagregante sau anticoagulante). De aceea, în cazurile care implică intervenții invazive sau reabilitări complexe, colaborarea dintre stomatolog și cardiolog devine esențială. Trebuie gândit în echipă. Nu e vorba doar despre contextul dentar, local, ci despre tot contextul medical: diagnosticul, riscurile și medicația”, subliniază Dr. Ionuț Leahu.

Ciocolata neagră reduce riscul de boli de inimă. 45 de grame pe săptămână – doza recomandată
RecomandariCiocolata neagră reduce riscul de boli de inimă. 45 de grame pe săptămână – doza recomandată

Pe bune, un protocol adaptat face diferența.

Reguli simple pentru siguranța ta

Cele mai multe probleme apar fie din amânarea excesivă a controalelor, fie din intervenții făcute pe fugă, care ignoră contextul medical. Hai să vedem ce trebuie să știe un pacient cu afecțiuni cardiovasculare înainte de a merge la dentist:

  • Spune medicului stomatolog diagnosticul exact și tratamentul pe care îl urmezi, inclusiv intervenții anterioare (stent/valvă) și lista completă de medicamente.
  • Nu opri niciodată medicația anticoagulantă sau antiagregantă fără o decizie medicală coordonată între cardiolog și stomatolog.
  • Antibioticul preventiv pentru endocardită nu este o regulă generală. Se recomandă doar în situații specifice, pentru pacienți cu risc înalt, iar decizia aparține exclusiv medicului.
  • Dacă există inflamație gingivală, aceasta trebuie tratată înainte de orice reconstrucție. O reabilitare făcută pe un fond inflamator crește riscul de eșec.

Și nu uitați, prevenția este esențială. Controalele și igienizările regulate reduc riscul de infecții și extracții, iar pentru un pacient cardiovascular, urgențele sunt aproape întotdeauna mai greu de gestionat decât tratamentele programate.

Legumele care scad tensiunea arterială cu până la 1.300 mg de potasiu per porție
RecomandariLegumele care scad tensiunea arterială cu până la 1.300 mg de potasiu per porție